“Decât” 12 AM. Fix. La fel de fix precum privirea în gol pe tavan. “Following Ray”, din coloana sonoră a filmului “Cold in July”, e singurul element care parcă se potrivește în peisaj. Încerc să închid un ochi. Apoi doi. Mă întorc pe o parte. Nu ajută. Mi-e sete. Iau telefonul, răsfoiesc netu’…
Îmi place “Whole lot like you” și mă gândesc să te întreb: oare câte păsări crezi că ai văzut de două ori?
Închid ochii deodată. Tot nu ajută. Muzica asta mă face să cred că-mi arată creierul ca și Solaris.
Închid ochii din nou și-mi trec degetele peste pleoape. Sunt din ce în ce mai convins că acum creieru-mi e Solaris. E ciudat să încerci să te obosești cu gânduri ca să-ncerci s-adormi. Oare care-o fi ultimul gând înainte să adorm?
M-am întors la Following Ray: am știut că asta o să se întâmple; se numește prea meditare. Mi-ar plăcea un tavan înstelat. Al meu e noroios. Dar e suficient să închid ochii și să mă întorc pe Solaris.
[…]
Am găsit un măr. Ne-am împrietenit. Chiar și așa, într-un final, am decis să-l mănânc [și pe ăsta].
…și tot nu ajută. Nu pot să adorm. Pur și simplu nu pot să adorm, orice aș face, oricât m-aș foi, răsuci, îndoi, perpeli și altele cu “i” la sfârșit. Mă consolez cu gândul că, într-un final obscur, am să adorm.